CE ESTE RUGĂCIUNEA?
Rugăciunea este un exercițiu spiritual care necesită seriozitate, consacrare, disciplină.
Rugăciunea este fundamentală pentru fiecare viață creștină, pentru fiecare biserică și pentru fiecare lucrare. Rugăciunea reprezintă comunicarea noastră cu Dumnezeu. Este o părtășie realizată în intimitatea noastră cu Dumnezeu Tatăl, în Numele lui Isus, prin puterea Duhului Sfânt. Trebuie să fie conform Cuvântului și voii lui Dumnezeu. Rugăciunea înseamnă și comuniune cu Dumnezeu. Când în ascultare de El noi Îi vorbim, suntem gata să auzim și ceea ce are El să ne spună. Prin rugăciune circumstanțele noastre se vor schimba, lucrări divine se vor întâmpla, în timp ce influența răului va fi restrânsă.
Nu există activitate mai importantă în care ar putea fi implicat un om decât rugăciunea – să vorbești cu Dumnezeu și să știi că te ascultă, ba chiar mai mult, îți și răspunde. Rugăciunea înseamnă timp câștigat, nu pierdut.